Ce poți cumpăra cu cardul de cumpărături: Ghid complet

10 Nov 2021 13858

 

Cardurile de credit sau de cumpărături au devenit o opțiune viabilă pentru publicul larg datorită flexibilității și accesibilității financiare pe care o oferă oamenilor. Există și persoane sceptice care consideră că un card de cumpărături le produce datorii, în loc să le salveze dintr-un impas bănesc. Dar un card de credit pentru cumpărături cu plata în rate nu reprezintă altceva decât o posibilitate de a tranzacționa o plată către un comerciant, în mai multe tranșe, fără dobândă. Pe scurt, dacă vrei să îți achiziționezi un produs pentru care nu ai resurse pentru plata integrală, atunci poți apela la un card de cumpărături.

Există multe motive care să te convingă să achiziționezi un produs pentru care nu ai strâns bani de dinainte. Poate ți s-a stricat telefonul subit și ai nevoie să-ți achiziționezi unul nou imediat. Sau poate vrei să îți amenajezi casa pe de-a întregul. Oricare ar fi motivul, în articolul de astăzi îți vom prezenta un ghid complet despre cum poți folosi cardul de cumpărături CardAvantaj, ce produse poți cumpăra și care sunt avantajele de care beneficiezi, dacă îl folosești în mod inteligent.

Ce poți achiziționa cu cardul de cumpărături?

Un card de cumpărături avantajos permite achiziționarea unei game largi de produse, de la electronice și electrocasnice până la articole de fashion și cosmetice. Prin cardul de credit CardAvantaj poți cumpăra de la orice comerciant care acceptă plata cu un astfel de instrument. În rândul produselor pe care le poți achiziționa, se numără:

1.    Electronice/electrocasnice

Prin intermediul cardului de cumpărături îți poți cumpăra electronice și electrocasnice noi și să le schimbi pe cele vechi și uzate. Poate ți-a făcut cu ochiul un aparat de cafea modern sau un televizor LCD cu diagonală mare, dacă ești cinefil înrăit. Dacă prețul acestor produse îți depășește bugetul lunar, cu ajutorul cardului de cumpărături valoarea obiectelor este împărțită într-un număr egal de rate, fără dobândă, în funcție de comerciant. 

2.    Materiale de construcții

Îți poți achiziționa orice tip de material de construcții care te poate ajuta la renovarea și reîmprospătarea casei și grădinii tale. Poate ți-ai achiziționat o locuință nouă și ai nevoie de gresie, faianță, articole sanitare, electrice și alte produse care să pună bazele sentimentului de acasă. Cu ajutorul cardului de cumpărături CardAvantaj poți plăti în până la 10 rate fără dobândă suma produselor achiziționate din magazinele specializate pentru construcții.

3.    Mobilier

Și piesele de mobilier pot fi achiziționate cu ajutorul cardului de cumpărături CardAvantaj care îți pune la îndemână mai mulți comercianți preferați: Jysk, Ikea, Casa Rusu, MobExpert, Elvilla, Lem’s, XXXLutz și mulți alții. Fiecare comerciant permite un număr de rate fără dobândă diferit, de aceea poți face alegerea în funcție de posibilitățile tale financiare de a rambursa suma fiecărei rate lunare.

4.    Articole sportive

CardAvantaj îți oferă beneficiul de a cumpăra articole sportive în rate fără dobândă, de la magazinele pe care le frecventezi uzual, fie că ești amator sau sportiv profesionist, fie că îți place calitatea anumitor produse pe care le porți sau folosești zi de zi. Poţi fi oricând gata de sport cu achiziţii de la Decathlon, Nike, Adidas, Intersport, Sport Guru, Sport Vision, Marele Pescar si multe altele. 

5.    Articole de modă și de cosmetică

Poți aplica pentru un card de cumpărături și în cazul în care te-ai decis să-ți faci un cadou care implică o sesiune masivă de shopping de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse pentru îngrijirea personală. Îţi schimbi garderoba de la parteneri precum H&M, Collective, Otter, Musette, Nike, Bigotti, La Femme, Kenvelo, Koton, în funcţie de cum îşi dictează sezonul şi starea de spirit. 

6.    Alimente

Un card de cumpărături te ajută să-ți faci și cumpărăturile uzuale de alimente. Poate organizezi o reuniune de familie la tine acasă sau ai rămas fără bani după ce ai plătit facturile și utilitățile. În aceste momente poți folosi beneficiile unui CardAvantaj și să îți achiziționezi cumpărăturile de la diferiți comercianți precum Kaufland, CORA sau Carrefour Market.

7.    Servicii Auto: Service, Școala de șoferi

Ai probleme cu mașina pe care nu le-ai prevăzut în bugetul tău sau te-ai hotărât spontan că vrei să faci școala de șoferi doar că te împiedică resursele financiare? Aplici în câteva minute pentru un card de cumpărături CardAvantaj ca să îți îndeplinești nevoile „automobilistice”.

8.    Turism

Turismul este un alt tip de serviciu de care te poți bucura folosind un card de cumpărături. Îți poți organiza călătoriile, de la biletul de avion și până la plata cazării, urmând ca ulterior să rambursezi valoarea sumei totale, în funcție de ratele stabilite.

9.    Sănătate

Urgențele legate de sănătate sau condițiile medicale costisitoare nu ar trebui să reprezinte o problemă financiară dacă ai un card de cumpărături pe care îl poți folosi în astfel de situații. Poţi acoperi servicii medicale complexe, analize sau servicii stomatologice, ca să ai grijă de tine şi familia ta.

10.    Accesorii de frumusețe: bijuterii/ceasuri

Dacă ai văzut un ceas superb într-o vitrină, dar are un preț inaccesibil, atunci este momentul să aplici pentru un card de cumpărături care să-ți îndeplinească visul de a deține obiectul de bijuterie pe care ți-l dorești.

Tipurile de produse și serviciile la care poți avea acces pot fi achiziționate de la mai mulți comercianți care sunt în colaborare directă cu CardAvantaj. În acest fel, îți poți alege produsul preferat de la o serie de branduri apreciate.

Cum să folosești cardul de cumpărături în avantajul tău?

Dacă vrei să beneficiezi de avantajele extraordinare ale unui card de cumpărături fără să îți pui întrebări îngrijorătoare, precum „Dacă nu pot rambursa banii la timp?” sau „Dacă o să am mai multe de plată decât suma cheltuită?”, atunci urmează câteva sfaturi simple.

1.    Folosește-te de plata în rate fără dobândă

Atunci când deții un card de cumpărături, anumiți comercianți pot avea oferte avantajoase la numărul de rate cu care poţi cumpăra, ce se aplică doar în cazul plăților cu cardul respectiv. Altfel, poţi achita produsele în mod eşalonat, într-un număr egal de rate fără dobândă, iar dacă respecţi datele scadente de plată ale ratelor, nu o să ai nicio dobândă sau comision suplimentar. Practic achiţi doar valoarea produselor şi nimic în plus. 

2.    Respectă perioada de grație

În cazul în care te întrebi dacă o să ai mai multe de plată decât suma cheltuită, află că singurul lucru pe care îl ai de făcut este să respecți perioada de grație. Faci cumpărăturile cu cardul tău de credit, rambursezi integral suma folosită în termen de până la 45 de zile, şi astfel plăteşti doar produsele, fără vreo dobândă suplimentară.  

3.    Adună un scor pozitiv

Dacă rambursezi la timp, lunar, fiecare rată de plată, ai posibilitatea să beneficiezi de o perioadă de creditare nelimitată, pe care să o folosești pentru achiziționarea produselor sau utilizarea unor servicii.

4.    Strânge procente bonus

Cu CardAvantaj primești un  bonus de 0,3% din valoarea oricărui tip de tranzacție comercială efectuată în România sau în străinătate, dar si pentru retragerile de numerar de la ATM. Ulterior, poţi folosi acest bonus pentru alte tranzacţii, în orice magazin partener CardAvantaj. 

5.    Achiziționează doar produsele de care ai nevoie

Se întâmplă ca atunci când avem o sumă mare de bani la îndemână să avem impulsul de a achiziționa cât mai multe bunuri, la care tânjeam de foarte mult timp. Important este să îți menții cumpătul și să te folosești de CardAvantaj doar pentru cumpărăturile absolut necesare. Astfel, scapi și de grija lunară de a nu avea posibilitatea financiară să rambursezi banii la timp.

Cardul de cumpărături poate reprezenta un avantaj financiar foarte mare pe care poti să îl folosești oricând, nu doar atunci când ai absolută nevoie. Poți să aplici pentru un card de credit rapid și ușor, 100% online și îl poți folosi împreună cu aplicația mobilă Avantaj2go și unul dintre cele două gadget-uri folosite pentru plată: sticker-ul sau brățara Avantaj2go.


*Dobanda zero se aplică dacă se achită lunar suma totală de plată, astfel cum este evidențiată în extrasul de cont emis de către Bancă. Pentru o limită de credit de 5.367 lei, dobânda fixă este de 28%/an, rata lunară de plată este de 512,57 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 38,94%, fiind calculată pentru suma menţionată mai sus retrasă în întregime în prima zi de la un ATM Credit Europe Bank (România) S.A. şi rambursată în 12 rate lunare egale. Valoarea totală plătibilă este de 6.307,27 lei incluzând dobânda, comisionul anual de administrare cont curent de card în valoare de 49 lei şi costul de utilizare a mijlocului de plată în valoare de 107,69 lei.

CATEGORII

Ghiduri utile

Beneficii CardAvantaj

Magazine partenere CardAvantaj

Oferte Speciale

CATEGORII

Ghiduri utile

Beneficii CardAvantaj

Magazine partenere CardAvantaj

Oferte Speciale


carduri de cumparaturi

Postari recente

Ghid pas cu pas pentru a-ți face o asigurare medicală privată

03 Apr 2024 79

Preocuparea pentru sănătatea ta și a familiei reprezintă o prioritate majoră. Asigurările medicale te pot ajuta să-ți gestionezi pe termen lung starea de bine și să-i știi pe cei dragi în sigura...

5 festivaluri de care să te bucuri în vara anului 2024

26 Mar 2024 227

Locuința ta de vară...e afară, în fața scenelor de festival! Ca să-ți pregătești din timp agenda cu artiștii preferați și concertele mult așteptate, îți prezentăm detalii despre cele mai b...

4 cele mai populare platforme de streaming pentru film

20 Mar 2024 137

Cinematograful s-a mutat acasă, iar locurile din sală sunt acum pe canapeaua din living. Platformele de streaming online oferă mii de filme, seriale, documentare, concerte, evenimente sportive, muzică...

Cardurile de credit și asigurările de închirieri auto: ce trebuie să știi

13 Mar 2024 172

Vrei să pleci într-o călătorie de afaceri sau planifici o vacanță cu familia? Dacă te gândești să închiriezi o mașină, ca să beneficiezi de mobilitate la costuri optime, iată ce opți...